Află ce-ți poți procura în credit, introducând rata spre plata pe care ți-o permiți să o achiți lunar
Mai multe detaliiAflă ce-ți poți procura în credit, introducând rata spre plata pe care ți-o permiți să o achiți lunar
Mai multe detalii
Atenție la fraudele financiare: nu contractați credite și nu transferați bani la indicația unor persoane necunoscute.
În contextul creșterii numărului de fraude financiare în Republica Moldova, Banca Națională a Moldovei atrage atenția asupra schemelor de escrocherie prin care cetățenii sunt manipulați să contracteze credite, să transfere bani sau să își retragă economiile în beneficiul infractorilor.
Potrivit BNM, fraudatorii folosesc metode din ce în ce mai sofisticate, prezentându-se drept reprezentanți ai băncilor, operatorilor de telefonie, instituțiilor publice sau chiar ai organelor de drept. Scopul acestora este de a obține acces la banii victimelor sau de a le determina să
contracteze împrumuturi pe care ulterior sunt obligate să le ramburseze.
Printre fraudele raportate cel mai des se numără:
• apeluri false din partea unor presupuși angajați ai băncilor sau operatorilor de telefonie;
• notificări despre credite „aprobate” pe care victima nu le-a solicitat;
• premii, tombole și câștiguri fictive;
• investiții cu profit garantat și rapid;
• amenințări privind amenzi sau datorii inexistente;
• solicitări de transfer al banilor într-un așa-zis „cont sigur”.
În multe cazuri, escrocii creează o stare de urgență și panică, insistând că victima trebuie să acționeze imediat pentru a evita pierderea banilor.
Semne care ar trebui să vă pună în gardă
Fiți atenți dacă o persoană necunoscută vă solicită:
• coduri primite prin SMS;
• parole sau date de autentificare;
• datele complete ale cardului bancar;
• instalarea unor aplicații de acces la distanță precum AnyDesk, TeamViewer sau
RustDesk;
• transferul banilor într-un „cont de siguranță”;
• contractarea unui credit pentru „protejarea” fondurilor existente.
Băncile, instituțiile financiare, Poliția și autoritățile publice nu solicită astfel de informații prin
telefon, SMS, Viber, WhatsApp sau Telegram.
Nu luați decizii financiare sub presiune.
Prime Capital recomandă clienților să manifeste prudență maximă atunci când sunt contactați de
persoane necunoscute care încearcă să îi convingă:
• să contracteze un credit urgent;• să vândă bunuri sau active pentru a transfera banii;
• să retragă economii din conturi sau depozite;
• să investească în scheme care promit câștiguri rapide și fără riscuri.
Dacă simțiți că sunteți presat să luați o decizie imediată, întrerupeți conversația și solicitați o
opinie din partea unei persoane de încredere sau contactați direct instituția financiară.
Ce trebuie să faceți dacă primiți un apel suspect:
1. Închideți imediat apelul.
2. Nu divulgați parole, coduri SMS sau date bancare.
3. Nu efectuați transferuri de bani la indicația apelantului.
4. Contactați direct instituția financiară folosind numerele oficiale de contact.
5. În cazul unei tentative de fraudă, sesizați Poliția la numărul 112.
Protejarea datelor personale și verificarea atentă a oricărei solicitări financiare reprezintă cele
mai eficiente metode de prevenire a fraudelor.