Află ce-ți poți procura în credit, introducând rata spre plata pe care ți-o permiți să o achiți lunar
Mai multe detaliiAflă ce-ți poți procura în credit, introducând rata spre plata pe care ți-o permiți să o achiți lunar
Mai multe detalii
Prime Capital aduce la cunoștința publicului că au fost identificate cazuri în care persoane neautorizate se prezintă, prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare, drept reprezentanți ai companiei "Prime Capital", folosindu-se în mod fraudulos de numele și imaginea acesteia, în scopul de a convinge cetățenii să efectueze transferuri bancare sau să „investească" pe platforme online fictive.
Prime Capital declară în mod ferm și oficial următoarele:
1. Compania nu contactează telefonic persoane fizice în vederea propunerii de servicii de investiții.
2. Compania nu solicită transferuri bancare, date personale, parole, coduri de autentificare sau accesul la conturi bancare ori portofele electronice.
3. Compania nu operează și nu este afiliată niciunei platforme de investiții promovate prin intermediul unor astfel de contactări.
4. Persoanele implicate în aceste scheme nu reprezintă și nu au avut niciodată vreo legătură cu Prime Capital — acestea folosesc abuziv și fără autorizare numele companiei noastre pentru a induce în eroare cetățenii și a le câștiga încrederea.
Prime Capital condamnă ferm aceste practici frauduloase și subliniază că protejarea reputației companiei și a intereselor cetățenilor constituie o prioritate.
Recomandăm publicului să dea dovadă de maximă prudență și să nu răspundă solicitărilor de acest tip, indiferent de gradul de convingere al persoanelor care contactează. Instituțiile financiare autorizate nu solicită niciodată, telefonic sau prin alte mijloace neoficiale, date confidențiale sau transferuri de fonduri.
Pentru verificarea oricărei informații referitoare la serviciile Prime Capital, precum și pentru raportarea unor eventuale tentative de fraudă care invocă numele companiei, publicul este rugat să se adreseze exclusiv canalelor oficiale:
www.primecapital.md
Call Center - 022 87 11 11